TRABY CLUB ROMANIA

Media => News => : victor June 26, 2012, 03:30:16 PM

: Şoferii pot fi amendaţi doar o dată într-o lună pentru că circulă fără rovinietă
: victor June 26, 2012, 03:30:16 PM
Au rezolvat (in sfarsit)  o chestie absurda, bine, ca rovinieta in sine este absurditate dar asta e alta mancare de peste.

Deputaţii au adoptat, marţi, un proiect de lege care prevede că procesele-verbale de constatare a contravenţiei pentru conducătorii auto care circulă fără rovinietă trebuie aduse la cunoştinţa acestora în cel mult 30 de zile, perioadă în care nu mai pot fi sancţionaţi pentru aceeaşi faptă.

Potrivit proiectului de lege, "fapta de a circula fără a deţine rovinietă valabilă constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă, procesul-verbal de constatare a contravenţiei se poate încheia şi în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia în baza de date a Ministerului Administraţiei şi Internelor".

"Procesul-verbal se întocmeşte şi se comunică contravenientului în termen de maximum 30 de zile lucrătoare de la data constatării contravenţiei. Dacă în acest interval sunt emise mai multe procese-verbale, contravenientul va plăti contravenţia şi tariful de despăgubire doar pentru primul proces-verbal emis", se precizează în raportul la acest proiect, adoptat de plen.

Potrivit iniţiatorului, senatorul PSD Trifon Belacurencu, reglementarea era necesară deoarece, în practică, se întâlnesc situaţii în care conducătorii auto care din diverse motive nu şi-au achitat rovinieta primesc zeci de procese-verbale care le sunt aduse la cunoştinţă după o perioadă foarte lungă de timp de la prima constatare a încălcării legii.

Proiectul de lege modifică Ordonanţa Guvernului nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România.

Proiectul de lege a fost adoptat cu 240 de voturi "pentru" şi trei abţineri, Camera Deputaţilor fiind for decizional.
........................
sursa:gandul.info


Daca va amintiti cazul acelui roman care a circulat fara rovinieta timp de o saptamana(si ceva, dar nu mult). A uitat pur si simplu ca ai expira si omul de fiecare data cand iesea din localitatea sa, aparatele de verificare a rovinietei (fixe) il taxau. Adunase undeva la cateva sute de milioane amenda si era disperat.