Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.195/2002 privind circulatia pe drumurile publice a fost aprobata, cu modificari si completari, prin Legea nr.49/2006 si republicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.670/03.08.2006.
D
Amenzile contraventionale
Amenzile contravenţionale se stabilesc în cuantumul determinat de valoarea numărului punctelor-amendă aplicate. Un punct amendă reprezintă valoric 10% din salariul minim brut pe economie, stabilit prin hotărâre a Guvernului.
Contravenţiilor prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă li se stabilesc clase de sancţiuni cărora le corespunde un număr de puncte-amendă, în funcţie de gravitatea faptelor şi de pericolul social pe care acestea îl prezintă.
Clasele de sancţiuni sunt următoarele:
a. clasa I de sancţiuni - 2 sau 3 puncte-amendă;
b. clasa a II-a de sancţiuni - 4 sau 5 puncte-amendă;
c. clasa a III-a de sancţiuni - de la 6 la 8 puncte-amendă;
d. clasa a IV-a de sancţiuni - de la 9 la 20 puncte-amendă;
e. clasa a V-a de sancţiuni - de la 21 la 100 puncte-amendă.
Contravenţiile prevăzute la clasa a V - a de sancţiuni se aplică persoanelor juridice.
Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac direct de către poliţistul rutier, iar în punctele de trecere a frontierei de stat a României de către poliţiştii de frontieră.
Constatarea contravenţiilor se poate face şi cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenţiei.
Intrarea în România a cetăţenilor străini sau a cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate este condiţionată de prezentarea dovezii achitării amenzilor datorate bugetului de stat sau local pentru contravenţii săvârşite pe teritoriul României, la regimul circulaţiei. În cazurile constatării faptei cu un mijloc tehnic certificat sau mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic, procesul-verbal se poate încheia şi în lipsa contravenientului, după stabilirea identităţii conducătorului de vehicul, menţionându-se aceasta în procesul-verbal, fără a fi necesară confirmarea faptelor de către martori.
Contravenientul, cu excepţia persoanei juridice, poate achita, în termen de cel mult 48 de ore de la data primirii procesului-verbal de constatare a contravenţiei, jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege.
Pentru amenzile contravenţionale în cuantum de până la 20 puncte - amendă, contravenientul poate achita pe loc agentului constatator jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege.
Amenzile privind circulaţia pe drumurile publice se fac venit integral la bugetele locale. Amenzile cuvenite bugetelor locale se achită la Casa de Economii şi Consemnaţiuni – CEC S.A. sau la casieriile autorităţilor administraţiei publice locale ori a altor instituţii publice abilitate să administreze veniturile bugetelor locale; indiferent de localitatea pe a cărei rază acestea funcţionează, de cetăţenia, domiciliul sau de reşedinţa contravenientului ori de locul săvârşirii contravenţiei, precum şi la ghişeul unic din punctele de trecere a frontierei de stat a României.
O copie de pe chitanţă se predă de către contravenient agentului constatator sau se trimite prin poştă organului din care acesta face parte, în termenul prevăzut de lege.
__________________