Autor Subiect: My Ex-Dacia 1310 '89. (B-20-SHY)  (Citit de 6025 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

Offline Mortu George

  • Trabantist PROFI
  • ******
  • Mesaje postate: 2 071
  • B-09-UHV
My Ex-Dacia 1310 '89. (B-20-SHY)
« : Decembrie 28, 2012, 12:20:11 am »
Am zis s-o prezint pe prima mea mașină pe numele meu. (Trabi a fost prima mașină condusă de mine pe la vreo 13 ani  :icon_silent: și încă îl am...  :blob7: ). Mașina a dobândit-o mama mea de la un unchi de-al ei prin testament dar acest unchi a spus cu puțin timp înainte să se stingă, să o trecem pe numele meu. După ce a moștenit-o mama mea, ne-am apucat de acte. Avea numere vechi și se pare că nu prea am poze cu ea „la început de drum” deoarece, detestam daciile...  :dontknow: Ideea a fost că eu m-am trezit cu ea fără efort prea mare. Stătea într-un garaj de prin Sectorul 3 care urma să fie distrus în urma unei acțiuni ale primăriei. Și așa a ajuns la mine acasă. După care a fost decesul și am trecut-o pe numele meu. Aici 2 poze cu mașina la mine în garaj cu numerele noi :



Pozele astea sunt făcute în 22.06.2007. Ea este bunica mea care nu are carnet dar am zis că ar ieși drăguță poza... :D

Mașina era din primăvara anului 1989 și era modelul TLX cu cele 2 ceasuri de temperatură și respectiv presiune ulei în bord. Motorul era de 1300 cmc și era în 4 trepte. Nu am poze cu ea deoarece majoritatea sunt cu Trabi în perioada aia și recondiționarea lui. Aici am mers la munte (Cheia - Muntele Roșu) pe data de 24.11.2007:



Mașina a avut ceva probleme când am adus-o acasă. Dat fiind faptul că avea doar 6825 km reali la bord și fiindcă nu mai fusese pornită de aproximativ 12 ani (dacă nu mă înșel). Deci tot sistemul de răcire (în special componentele în contact cu apa/antigelul foarte prost care a cristalizat, au trebuit să fie schimbate (radiator, pompă de apă, etc...). Motorul a trebuit deblocat cu ranga după ce a stat cu ulei în el 2 zile. De aici cred că s-a întâmplat ceva la segmenți că la cilindrul 3 aveam compresie 6:1 iar la 2 parcă 6,8:1. Cilindrul 3 nu mergea iarna decât dacă aveam grijă să-i menajez bujia. Curățat, schimbat cu una caldă, etc... Mânca ulei (nu mai știu cât), și mirosea a benzină uleiul deci sigur se duseseră segmenții, mai ales că avea compresie mică. Trebuie să fie între 8 și 12:1.
Cam la 600 lei m-a dus s-o pornesc și asta fără manoperă. Probleme au fost la jicloare că nu aveam pe conducta de benzină filtru iar mașina avea puțină benzină în ea și deci a ruginit ceva rezervorul și mergea câte 50 m și trebuia curățat jiclorul de ralanti. Am rezolvat și asta cu un filtru care la 2 ani era de 5 ori mai greu cu rugină din rezervor de nu mai mergea mașina mai repede de 80 km/h. Am schimbat și a mers super. Planetarele le-am schimbat cu unele italienești parcă, carburatorul schimbat de 2-3 ori. Am ajuns să folosesc unul de motor de 1400 cmc dar nu Carfil ci Goudon, goudron... nu mai știu cum îi zice... oricum, franțuzesc cu care la 90 km/h constant consuma 6,67 l %. Am avut un Solex care mi-a scos 22 l % în oraș... mergea prost și nu trăgea la câtă benzină dădea ăla și l-am schimbat. Carfil-ul original avea probleme.



Aici era data de 03.01.2008. Multă zăpadă la București, dar n-a ținut mult. Am dezgropat-o din fundul curții unde viscolise și era aproape îngropată de tot în zăpadă.

Am să pun aici niște poze cu detalii mai multe că tocami o spălasem și am făcut o sesiune foto. (Trabi era în garaj făcut bucăți) Data de 20.01.2008:



Și o poză de avatar folosită de mine ceva vreme... : (Tot pe data de 20.01.2008 a fost făcută)



Eram pe la Unirii în trafic...

Povestea nr de înmatriculare e simplă. Am vrut 21 deoarece e ziua mea pe 21 mai dar n-au avut și am pus 20 iar SHY vine de la Shorty și nu de la rușinos... și aia a ieșit...

Eu cu un pui de vrabie pe Dacie în data de 08.05.2008 :



Încă câteva poze după spălare și se observă că a apărut și Honda Cub-ul meu în cadru... era imediat după ce l-am luat. 05.06.2008 :



Și aceeași temă pe 12.06.2008:



Nu am poze deloc cu ea până pe data de 18.01.2010 când am fost cu sora mea (poza) până la Râșnov la cetate unde a avut proiect la arhitectură chiar pe locul unde avusesem noi întâlnirea din vară cu Trabi la Râșnov :



Iar așa ca o încheiere a pozelor de pe calculatorul meu cu Dacia, data de 17.07.2010:



Aici am alcătuit câteva poze de vânzare pentru a le posta pe internet (Auto ... vit mai exact) :



Prețul a fost de 2500 lei, negociabil. Am dat-o în aceeași zi cu 2200 lei. Cu ce m-am ales, cu nimic... banii erau ca să-mi iau motocicletă. Deja o foloseam pe a alor mei pe unde nu era destinată să fie folosită. Vroiam motocicletă, Trabi îmi ocupa timpul pt mașini, motorul era cu problemele menționate mai sus, mici zgârieturi, o vopsire totală deja, fusta spartă într-un maldăr de zăpadă (nu se mai găseau pe unde am căutat), ușa stângă spate fusese lovită de un BMW care dădea cu spatele și n-am găsit de schimb nouă (nu se mai fabricau), au pus flacăra pe ușa asta și curgea rugină din ea, ruginise în portbagaj destul de rău. Am dat-o cu tobe noi, boxele din poze (sunau super), lunetă cu degivrare că nu avea la început și ce am mai schimbat la ea...

Dacă îmi pare rău că am dat-o? Da și nu... Sincer, o mai visez noaptea, cum ar mai fi dacă o mai aveam, dar îmi impun gândul că dacă o mai aveam acuma, nu arăta cum arăta când am dat-o (ruginea de peste tot). Măcar așa, am rămas cu o nostalgie dar o imagine plăcută a ei. Ăla de a luat-o... unul pe nume Iosif, a dat-o la 1 lună că cică „rădeau frații mei de mine”... samsar... Nu mai știu nimic de ea... poate a ajuns lingurițe, nici nu știu. Na... nu știu ce să zic... tata zicea că ar trebui în jur de 2000 de lei să-i facem motorul ca la carte... Set complet kolbenschmidt, rectificare arbore cotit, distribuția, chiulasa, tot tot ca la carte... (curgea și ulei din ea... de la motor pe la melcul de la fulie și din cutia de viteze cine știe pe unde...). De stopat rugina nu aveai cum... baie de acid și curățat tot și pe urmă tratată tabla... înflorea rugina pe la toate îmbinările... factorul primordial care m-a determinat s-o vând. Cu cei 2200 lei am reușit să pun bani de motocicletă. Într-un an aveam 1500€... Am luat o Honda Transalp XL700V din Slovenia cu 5000€, diferența punând-o ai mei minus încă vreo 2000$ ai mei de pe undeva (poveste lungă). Un alt factor în vânzarea mașinii a fost faptul că aveam 4 mașini la 3 oameni. Terracan, Corsa, Dacia și Trabi. Am vândut Dacia... Cel mai mare regret este că nu am dat-o cuiva cunoscut să o mai pot vedea din când în când... să fi avut ocazia s-o văd epavă ca să nu-mi mai pară rău că am dat o mașină super... aia e... firea omului...


Posesor Trabant 601 S (de_luxe) 03.1988 dobândit din familie și "crescut" în el...
Telefon: 0722512217
http://www.traby.ro/forum/index.php/topic,1283.0.html

Offline victor

  • Membru Fondator
  • Global Moderator
  • Trabantist PROFI
  • *****
  • Mesaje postate: 8 433
  • BT 85 GAV Power of Simplicity
    • www.VictorGavriluta.ro
Re: My Ex-Dacia 1310 '89. (B-20-SHY)
« Răspuns #1 : Decembrie 28, 2012, 12:36:18 am »
6825 km reali si deja probleme cu arborele cotit? Ciudat, cred ca a fost umblat pe la kilometraj
Asa am si eu (impropriu spus ca am, ca de fapt apartine prietenei mele) una bucata dacie doar ca e din '87. Sta saracaa si asteapta randul la o restaurare. De cand ne "dam" cu traby am cam neglijat-o, doar ce o mai pornim din cand in cand si .. atat.
Pana sa imi aduc traby in Iasi, mi-am facut treaba cu ea, in afara de nervi din cauza pieselor noi romanesti (rulmenti spate roata ce nu au tinut decat 1.000 km) nu prea am avut probleme. Spuneai de carburator, am pus un Carfil nou nout (parintii ei au lucrat la Crafil Bv) si consuma decent si tragea destul de bine.
E o masina care candva, poate copiii nostri, isi vor face o pasiune din ea, oricum, iti poti face treaba cu ea daca ai grija sa-i dai ce trebuie.
Daca o mai gasesti, o rascumperi? :D
Arata destul de bine (cel putin in primele poze) se vede ca era cat de cat ingrijita

Offline Mortu George

  • Trabantist PROFI
  • ******
  • Mesaje postate: 2 071
  • B-09-UHV
Re: My Ex-Dacia 1310 '89. (B-20-SHY)
« Răspuns #2 : Decembrie 28, 2012, 12:51:01 am »
Nu erau probleme la arbore... așa cum era motorul, am mers cu 125 km/h cu ea și se auzea frumos... ar fi mers mai mult dar nu avea compresie și nici cai să facă față la rezistența la înaintare... Nu a fost nimic mânărit la ea. Unchiul mamei mele a luat-o la 0 km. Știam totul despre ea. Era super decentă ca funcționalitate și mă bazam pe ea... primul drum cu ea a fost București - Sibiu, Sibiu - Sighișoara, Sighișoara - Tg. Mureș, Tg. Mureș - Beclean (BN) și Beclean - București. Eram în liceu, aveam mașina mea, a fost o super experiență. N-am avut nicio problemă. Nu o mai găsesc copiii noștrii la cum se casează... și la cum se degradează.

Nu știu dacă aș răscumpăra-o... depinde cum arată... eu am investit în ea mult... nu ar investi nimeni într-o Dacie ca asta cât am făcut-o eu și se pare că nu era suficient. 2 baterii Varta (una mi-au furat-o când am lăsat-o pe stradă într-o singură noapte...), bobină bosch, etc etc... ulei schimbat des că ajungea benzină în el... se încingea și cred că era de la antigelul ăla prost și cristalizat prin blocul motor, aveam grijă și de asta, frâne spate făcute de la 0, Vredestein Quatrac 2 pe ea bineînțeles, tot ce cădea, schimbam...

Arăta destul de bine? Era cât de cât îngrijită? A stat numai în garaj, dat cu ulei peste tot (se vede în poze)... era impecabilă când a ajuns pe mâna mea... am ținut-o aproape la fel până am dat-o. Nu e simplu să vopsești total o mașină din punct de vedere financiar... am făcut-o. Eu zis că a fost super îngrijită. Restul e vina uzinei că avea tabla netratată... deci mai mult decât „cât de cât”...

PS: Rulmenții tăi au ținut 1000 km pt că nu aveau vaselină în ei... când mai cumpărați (se aplică aparent și la SKF, pățit!), scoateți plasticele de la role/bile de protecție și puneți vaselină cum trebuie că o să constatați că e insuficientă...
Posesor Trabant 601 S (de_luxe) 03.1988 dobândit din familie și "crescut" în el...
Telefon: 0722512217
http://www.traby.ro/forum/index.php/topic,1283.0.html

Offline victor

  • Membru Fondator
  • Global Moderator
  • Trabantist PROFI
  • *****
  • Mesaje postate: 8 433
  • BT 85 GAV Power of Simplicity
    • www.VictorGavriluta.ro
Re: My Ex-Dacia 1310 '89. (B-20-SHY)
« Răspuns #3 : Decembrie 28, 2012, 01:19:45 am »
nu stiu la care plastice te referi, ca rulmentii erau cu o camasa conica (stiu ca m-am chinuit sa scot camasa blocata pe ax)
Nu a fost problema cu vaselina, ca a avut arhisuficient, problema a fost materialul , foarte subtire comparativ cu ce a fost pe masina (masina luata de noua si neschimbat nimic la ea) Ma crezi ca am pus rulment vechi (fara joc) ce l-am gasit printre piesele de rezerva in garaj la Brasov si de atunci nu am mai avut probleme? deci de aia zic de asa zisa calitate a pieselor.
Eu nu am deschis pozele mari, m-am uitat doar asa, cum sunt afisate pe forum si mi-a placut cum arata, de aia am zis ca "a fost ingrijita" :D
Deci ai experienta cu modelul asta, ca sa stiu pe cine voi "stresa" cand ma apuc de restaurare =))

Offline Viorel Balmez

  • Trabantist PROFI
  • ******
  • Mesaje postate: 4 393
Re: My Ex-Dacia 1310 '89. (B-20-SHY)
« Răspuns #4 : Decembrie 28, 2012, 08:48:58 am »
Intotdeauna, ma uit cu placere la Dacii ;D

Offline Mortu George

  • Trabantist PROFI
  • ******
  • Mesaje postate: 2 071
  • B-09-UHV
Re: My Ex-Dacia 1310 '89. (B-20-SHY)
« Răspuns #5 : Decembrie 28, 2012, 09:07:49 am »
Te ajut dacă știu despre ce este vorba  :) Dacă zici că aveau vaselină, atunci clar era calitatea deficitară. Și eu am luat o oglindă de dreapta după ce am găsit-o pe a mea pe jos lângă mașină, și vreau să spun că era ca oglinda de baie care mărește de-ți vezi porii pielii de pe față... foarte proastă.
Posesor Trabant 601 S (de_luxe) 03.1988 dobândit din familie și "crescut" în el...
Telefon: 0722512217
http://www.traby.ro/forum/index.php/topic,1283.0.html

Offline pater rafail

  • Trabantist PROFI
  • ******
  • Mesaje postate: 2 347
  • 0760 601 838
Re: My Ex-Dacia 1310 '89. (B-20-SHY)
« Răspuns #6 : Decembrie 28, 2012, 01:45:20 pm »
    Obiectele din oglinda trebuie sa fie mai aproape decat par, stii?  =)) 
   Mi-a placut si mie povestea si, ca sa adaug ceva, tin minte ca la inceput, cand l-am cunoscut pe George, inca avea masina; Ce mai, era super! Totul inauntru impecabil, toate butoanele la locul lor, functionand, nimic ars de soare, copt, spart, rupt... Si mai tin minte ca m-a lasat s-o scot afara din curte.. si-am ramas, surprins e putin spus: am bagat numai marsarier si vit 1, dar a intrat superb, se accelera perfect, foarte bine izolata, zgomot aproape inaudibil, usile se inchideau "ca la masini straine". Ce sa mai, masina smechera! N-am mers cu ea mai mult, nici macar ca pasager, dar metrii aia au fost suficienti cat sa raman uimit!

Offline alex giani

  • Trabantist PROFI
  • ******
  • Mesaje postate: 3 650
Re: My Ex-Dacia 1310 '89. (B-20-SHY)
« Răspuns #7 : Decembrie 28, 2012, 02:27:39 pm »
In primul rand din cate observ din poze era o super Dacie,in al doilea rand sincer nu sunt fan Dacia,dar asta nu inseamna ca nu a fost o masina buna,o masina serioasa cu toate ca tablaria era de o calitate mai slaba.
Am condus Dacia foarte mult timp,ca si foarte multi dinte voi ca doar vorba aia suntem romani si am tras concluzia ca la fel ca si trabi a fost o masina de familie buna care nu te lasa in drum si tinea cu casa.
Cu toate astea mai nou aud destui tarani care sufera de ei si incep sa insire pe degete si sa se laude ca au condus Bmw seria cutare,Mercedes clasa curate,etc,si ca Dacia e o rabla ,cea mai proasta masina care exista si ca nu s-ar urca in ea in ruptul capului,cu toate ca parintii lor pe vremea lui Ceausescu cu asta au circulat si poate chiar si acum trag de ele.
Deci si Dacia s-a dovedit o masina exceptionala.
Nu exista suferinta mai mare decat amintirea fericirii trecute, in timp de nenorocire.

“Dante Alighieri, citat despre durere”

Offline Yokomy

  • Trabantist
  • ***
  • Mesaje postate: 392
  • Ăla cu Teveuu`.
Re: My Ex-Dacia 1310 '89. (B-20-SHY)
« Răspuns #8 : Decembrie 28, 2012, 08:12:24 pm »
In primul rand din cate observ din poze era o super Dacie,in al doilea rand sincer nu sunt fan Dacia,dar asta nu inseamna ca nu a fost o masina buna,o masina serioasa cu toate ca tablaria era de o calitate mai slaba.
Am condus Dacia foarte mult timp,ca si foarte multi dinte voi ca doar vorba aia suntem romani si am tras concluzia ca la fel ca si trabi a fost o masina de familie buna care nu te lasa in drum si tinea cu casa.
Cu toate astea mai nou aud destui tarani care sufera de ei si incep sa insire pe degete si sa se laude ca au condus Bmw seria cutare,Mercedes clasa curate,etc,si ca Dacia e o rabla ,cea mai proasta masina care exista si ca nu s-ar urca in ea in ruptul capului,cu toate ca parintii lor pe vremea lui Ceausescu cu asta au circulat si poate chiar si acum trag de ele.
Deci si Dacia s-a dovedit o masina exceptionala.

+1 !

Offline Licu

  • Trabantist
  • ***
  • Mesaje postate: 220
Re: My Ex-Dacia 1310 '89. (B-20-SHY)
« Răspuns #9 : Decembrie 29, 2012, 09:28:48 pm »
Odihnească-se în pace,că pe stradă nu cred că mai e,la cum se dau Daciile la rabla.
Have a nice day!

Offline nello

  • Trabantist
  • ***
  • Mesaje postate: 190
Re: My Ex-Dacia 1310 '89. (B-20-SHY)
« Răspuns #10 : Decembrie 29, 2012, 10:49:49 pm »
Am citit si eu topicul. Apropo masina arata super din ceea ce se vede din poze. Dacia ca masina a fost perfecta ptr buzunarul romånului comunist sau chiar si a romånului postdecembrist pe cand piesele pentru o masina straina se procurau foarte greu. Dacia a fost,este si va ramane o amintire placuta pentru multi dintre noi si apropo de cocalari si masinile lor de fitze au uitat ca in dacie au crescut( intr-un caz fericit ca poate nici macar nu au avut masina) Prima Mea masina a fost o dacie 1310 care a ajuns la remat-eu am plecat din tara si cel care a cumpårat-o a parcat-o sub un pom vreo 5 ani sarmana s-a distrus iremediabil. Dar dragpstea ptr dacie nu a murit. De curånd am cumpårat o dacie 1300 din 1981 in stare originala pe care vreau sa o conserv asa cum e fara modificari Iar zi de zi merg la munca cu ....normal Dacia . O dacie double-Cab din 2005 si dupå care lumea intoarce cazul-si nu ptr ca e frumoasa ci din cauza ca asa ceva nu au mai vazut. Au fost påna si unii care m-au intrebat daca eu am construit-o :)))). Scuze offtopic m-au ajuns amintirile...dacia bat-o vina.

Offline IuliVoshod

  • Automobilwerk Zwickau
  • Trabantist Senior
  • ****
  • Mesaje postate: 543
  • PH-88-DDR
Re: My Ex-Dacia 1310 '89. (B-20-SHY)
« Răspuns #11 : Decembrie 30, 2012, 01:08:36 am »
Am si eu o dacie, tot prima masina  pe numele meu, fab. 1984, model 1210, model fabricat ptr export! Facut motor, tinichigerie si vopsitorie de mine. Asa ca nenea Victor, te mai pot ajuta si eu cu o vorba, doua! Cu poze si detalii voi reveni dupa ce repar pc.
Trabantist de cursă lungă!!!
e-mail: iulianpruna11@yahoo.com
Tel: 0729111645

Offline Mortu George

  • Trabantist PROFI
  • ******
  • Mesaje postate: 2 071
  • B-09-UHV
Re: My Ex-Dacia 1310 '89. (B-20-SHY)
« Răspuns #12 : Aprilie 03, 2013, 12:43:05 pm »
Mă credeți că eu eram unul din oamenii care ziceau că nu mă voi urca în Dacie. Mi se păreau oribile și nu le simpatizam deloc. Asta când eram suficient de mic cât să habar n-am de ce gândesc. Dar rămăsesem cu deprinderea de a evita Dacia ca o potențială mașină. Crescusem în Trabant, bunicii au avut Oltcit. După ce au vândut Oltcit-ul, bunicul a luat o Dacia 1300 (tot de la unchiul mamei mele de la care am luat eu 1310-ele) și a zis că mă duce el la Liceu într-o zi. Ne-am oprit de n ori să sufle în jicloare și alte bălării. În fine, după ce m-am ales cu ea și era a mea, am prins drag de ea. Era prima mea mașină, mă simțeam împlinit că pot să plec la drum cu bunul meu ș.a. Ai mei, o mai foloseau prin București. Cum am luat-o țin minte că s-au dus la cumpărături cu ea. La 500 m de casă s-a oprit motorul și m-am dus cu o șurubelniță dreapta cu bicicleta să-i desface jicloarele să le suflăm =)) A fost foarte amuzant. Pe urmă, am pus un filtru pe traseul de carburant și n-am mai avut problema asta până am vândut-o. Mă bucur totuși că a avut ocazia Pater să o miște nițel pe stradă. Mai vorbim din an în Paște de cât de „mișto” era Dacia asta... e bine că ne amintim de lucrurile frumoase.
Posesor Trabant 601 S (de_luxe) 03.1988 dobândit din familie și "crescut" în el...
Telefon: 0722512217
http://www.traby.ro/forum/index.php/topic,1283.0.html

Offline Viorel Balmez

  • Trabantist PROFI
  • ******
  • Mesaje postate: 4 393
Re: My Ex-Dacia 1310 '89. (B-20-SHY)
« Răspuns #13 : Aprilie 03, 2013, 02:34:57 pm »
Te credem ;) Suntem multi pe aici  :icon_salut:

Offline remi

  • Trabantist PROFI
  • ******
  • Mesaje postate: 3 441
  • fa ce trebuie sa faci
Re: My Ex-Dacia 1310 '89. (B-20-SHY)
« Răspuns #14 : Aprilie 07, 2013, 02:19:43 am »
am mers si eu cu dacii , una care la exterior era cam taraneasca (fara brizbrizuri),dar motorul nu a cedat deloc, si o foloseam zilnic ,cu ea se produceau bani (usile nu se inchideau cu cheia,haionul la fel),oricum a fost luata strict pt. munca ,si nu avea ce sa fure din ea (era un break)
trabant 601 s kaki 1988
 tel. 0720 615 570  (acum sunt in reteaua cosmote,portat din vodafone)