Autor Subiect: Reguli generale tinichigerie / sudura auto  (Citit de 5118 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

Offline Bujie

  • Trabantist
  • ***
  • Mesaje postate: 171
Reguli generale tinichigerie / sudura auto
« : Iunie 12, 2015, 06:46:59 pm »
Asa dupa cum am promis voi incerca in cele de mai jos sa prezint un pic din experienta mea in acest domeniu. Voi reveni si cu ceva poze referitoare la sculele / dispozitivele / echipamentele utilizate in lucrarile facute. Deci :

In primul rand vreau sa spun ca nu am facut nici o pregatire in materie de tinichigerie, sudura vopsitorie, mecanica, tot ceea ce stiu am invatat singur observand, intreband si mai ales lucrand (si gresind, desigur in multe cazuri). Profesiunea mea este de inginer mecanic, iar ocupatia este de ofiter de politie. Spun asta pentru a incuraja pe toti cei care vor sa incerce de a face ceva cu mana lor. Se poate, la inceput mai greu si nu asa de frumos din punct de vedere estetic, apoi din ce in ce mai bine. Nu sunt un specialist deosebit, cred despre mine ca sunt bun in ceea ce fac (ma refer strict la ce am prezentat referitor la Trabantul meu) si tot ce scriu este o parare nu un ghid de procedure destepte de la un “guru”. Asadar :
Reguli generale lucrari tinichigerie (scrise nu intr-o ordine anume) :
-   In cazul in care restaurarea este o pasiune, nu incepeti sa lucrati  cand sunteti nervosi (sau cand, din varii motive va enervati pe parcurs), pentru ca placerea lucrarii si a realizarilor obtinute se pierde in totalitate.
-   Cautati sa nu loviti tabla (piesa din tabla la care lucrati) cu o forta mai mare decat este necesara pentru realizarea lucrarii (indreptare, indoire, profilare, aranjare la o anumita pozitie etc.). Sigur ca deprinderea asta vine odata cu experienta, dar veti observa ca la o lovire mai puternica tabla se intinde si se deformeaza, stricand aspectul piesei, lucrarii etc. Preferabil este sa aplicati mai multe lovituri usoare (daca este o suprafata de tabla “la vedere” chiar cu un ciocan de lemn sau cauciuc dur / plastic) care insumate vor permite obtinerea unei piese frumoase.
-   Pe perioada efectuarii lucrarii verificati din cand in cand (obligatoriu inainte de prinderea prin sudura, nituire, faltuire) modul in care se imbina piesele conjugate (intre ele / intre ele si restul ansamblului etc.). O sa constatati cu stupoare ca nu totdeauna (ba chiar pot spune ca de multe ori), desi sunteti convinsi ca ati masurat correct, piesele nu se imbina corect. Este vorba de mici greseli de masurare care amplificate pe lungimea piesei  devin importante. Este perfect adevarata zicala romaneasca “Masoara de doua ori si taie odata”.
-   Este de preferat ca la imbinarea pieselor de tabla (in general de 0,8 / 1 mm) sa efectuati o faltuire pentru ca dupa sudura cele doua componente sa aiba continuitate. Faltuirea se efectueaza cu un cleste dedicate, pe care il voi prezenta in cele ce urmeaza .
-   Daca aveti de taiat o bucata mai mare dintr-o foaie de tabla, si pentru operatia asta folositi foarfeca de banc, este destul de greu de vazut semnul de inceput a liniei de taiere (trasat cu acul de trasat). In acest caz, pentru stabilitatea inceputului de taietura crestati putin tabla cu foarfeca de mana (aprox. 3 – 5 mm). Va fi mult mai usor sa continuati cu foarfeca de banc, avand acel inceput de taietura.
-   In cazul in care trebuie sa inlocuiti numai o parte dintr-o piesa din tabla, datorita ruginei, (parte aflata in mijlocul piesei), nu va “zgarciti” cu o decupare cat mai mica. Preferati mereu sa ajungeti cu toate laturile decupaturii la tabla sanatoasa. Va va fi mult mai usor sa faceti apoi o sudura de buna calitate.
-   Deoarece nici unul din voi nu este vreun carosier (nu vreau sa jicnesc pe nimeni cu afirmatia asta, nici eu nu sunt) nu incercati sa efectuati profile complexe dintr-o singura bucata de tabla. Un rezultat mult mai bun este obtinut prin confectionarea de component si sudarea impreuna a acestora. “Filmul” lucrarii efectuate de mine este, din acest punct de vedere, graitor.
-   Daca aveti de confectionat o piesa concava este de preferat (eu cel putin asa fac) sa profilati bucata de tabla prin batere, cu un ciocan cu capul rotund, pe o bucata de cauciuc foarte dens. Apoi, dupa ce ati dat o forma bruta, continuati baterea cu aceeasi scula pe nicovala. Loviturile pe cauciuc vor fi mai puternice, iar pe nicovala mai moderate, pentru ca sa nu se intinda tabla prea mult. Un rezultat similar se poate obtine batand pe un sac de piele groasa, umplut cu nisip (metoda traditionala). Eu nu am avut de unde sa iau piele groasa si de aceea folosesc cauciucul dens .
Reguli generale lucrari sudura (MIG / MAG) – scrise nu intr-o ordine anume :
-   Nu lucrati cand sunteti nervosi, pentru ca toata placerea lucrarii si a realizarilor obtinute se pierde in totalitate.
-   MIG = Metal Inert Gas = Procedeu se sudura la care baia de topitura este protejata de un gaz inert (argon).
-   MAG = Metal Activ Gas = Procedeu de sudura la care baia de topitura este protejata de un gaz activ (dioxidul de carbon).
-    Tehnica de sudura intre table, pe care o folosesc eu, nu este “cap in cap” ci “prin suprapunere si sudura in punct”. Daca ati urmarit “filmul” lucrarii mele ati vazut ca dupa ce am confectionat o piesa (sau doua ce urmeaza sa fie imbinate)  practic la zona de imbinare o banda de “faltuire”. Asta inseamna ca o piesa din tabla este mai lunga cu 12 – 13 mm (banda aceasta este pe toata lungimea zonei de imbinare)  si aceasta zona se va suprapune peste cealalta piesa. Pe intreaga lungime a benzii practic gauri sucsesive, cu un burghiu de 7 mm diametru, la intervale egale, cu dimensiunea de un tol (aprox. 25 mm). Prelucrez cu grija marginile gaurilor, practicand “zenc-uri” cu un burghiu de 10 mm diametru, pe ambele parti. Suprapun tablele, aplic o strangere, cu ajutorul clestilor de sudura si apoi sudez in aceasta gaura. Practic inlocuiesc zona de imbinare intre cele doua table, realizata din fabrica prin sudura in puncte si recreez punctul de sudura.
-   Daca aveti de facut o sudura intre table subtiri (0,5 / 0,8 / 1 mm) si nu stapaniti bine tehnica, este preferabil sa aplicati puncte de sudura consecutive, lucrarea aratand la final ca un cordon continuu.
-   In cazul in care datorita amperajului gresit ales (table subtiri & amperaj mare) sau a faptului ca mana ce tine pistolul de sudura nu s-a miscat destul de repede, a rezultat o gaura, nu va grabiti sa reveniti cu sudura. Lasati un pic de timp sa se raceasca topitura (sa nu mai fie culoarea rosu aprins) si apoi incercati sa reparati, prin aplicarea unor puncte de sudura scurte (ca si perioada de timp) si aplicate nu in acelasi loc, ci de jur imprejurul gaurii. Pentru consolidare, daca aveti posibilitatea, repetati sudura si pe cealalta parte. Cu siguranta acum puteti poliza sudura pana la fata materialului, fara riscul reaparitiei gaurii.
-   Extrem de important la sudura MIG / MAG este pregatirea suprafetelor  de tabla ce vor fi unite. Acestea trebuie sa fie curate bine de tot (la asa numitul “luciu metalic”). In cazul in care nu ati facut asta, contactul electric se realizeaza discontinuu, cu implicatii directe intr-o sudura de proasta calitate. Este una din marile diferente intre acest tip de sudura si acela cu electrod invelit (sudura electrica “clasica”) . Daca la acest tip de sudura arcul electric se amorseaza si in conditiile unor suprafete mai putin curate, la MIG / MAG lucrurile nu stau la fel.
-   Asigurati-va ca piesele pe care le veti suda sunt bine prinse, pentru ca nu cumva la inceperea sudurii sa se deplaseze si sa va strice aranjamentul. Totodata fiti siguri ca pozitia de sudura este cat de cat lejera pe tot parcursul sudarii. Eventual simulati miscarea pe intreaga “cusatura” viitoare “la rece”, fara sa amorsati arcul. Veti constata ca este posibil ca la un moment dat pozitia mainii sa fie una nefireasca, cu implicatii asupra sudurii. In acest caz alegeti variante (sudura pe segmente, repozitionarea etc.).
Scule / echipamente folosite la lucrarile de tinichigerie / sudura :
-   Clesti autoblocanti pentru sudura. Au diferite forme si sunt de diferite marimi. Unele le-am vazut de vanzare si pe OLX, altele la magazine de bricolaj, universal etc.
-   Cleste pentru faltuit marginile. Cel nemtesc, cu care lucrez, a fost comandat de la o firma din Cluj
-   Menghine culisante
-   Contrapiese (stecluri). Unele sunt produse de fabrica (IUS Brasov), altele sunt confectionate de mine, sau prin ajutor din partea unor meseriasi.
-   Dalti. Toate daltile mele sunt confectionate de meseriasi, din arcuri spirale auto (indreptate, prelucrate, ascutite).
-   Ciocane de diferite greutati, forme si material.
-   Foarfeci de mana sau de banc.
-   Set corniere pentru indoire table. Sunt confectionate din cornier laminat si se prind in menghina, pentru efectuarea operatiei de indoire. Cele doua corniere sunt prinse intre ele cu ajutorul unor suruburi M6, pentru a ajuta alinierea acestora.
-   Bloc din cauciuc . Utilizat pentru profilarea pieselor din tabla, in forma convexa.
-   Nicovala  . Se prinde in menghina .
-   Metru de tamplarie, articulat. Sa nu radeti ca folosesc metrul de tamplarie, asa am fost invatat de catre un tinichigiu batran si cu obiceiul acesta am ramas. Sigur ca am si cateva rulete dar prefer sa masor cu metrul.
-   Echere si lineal, metalice. Extrem de utile la croirea pieselor .
-    Polizoare unghiulare, Bormasina. Folosesc permanent doua polizoare unghiulare, unul pentru disc de 115 mm diametru (de 700 W) si unul pentru disc de 125 mm (de 900 W). Cel “mare” este folosit pentru polizarea punctelor de sudura, curatarea suprafetelor cu discul cu lamele abrasive, peria circulara etc. (lucrari mai grele).
-   Ochelarii de protective. Port permanent cand lucrez ochelarii de protective pentru ca nu stii niciodata cand iti poate sari o aschie in ochi. Masca de protective facial. O port cand tai cu discul, polizez cu piatra lata, curat cu discul de slefuit sau cu peria circular. Este extraordinar de buna si va rog sa ma credeti ca dupa o interventie de urgenta la oftalmolog pentru extragerea catorva aschii din ochi nici nu voi mai lucre altfel. Masca de sudura. Stilul de lucru s-a imbunatatit radical dup ace am trecut de la masca de sudura normal, la aceea cu ecran din cristale lichide. Este o diferenta de la cer la pamant intre cele doua masti si va recomand celor care vreti sa lucrati sa alegeti variant cu cristale lichide de la bun inceput. Puteti gasi una rezonabila ca si reglaje incepand de la 300 lei. Manusile de lucru. Permanent cand lucrez tinichigerie (cu tot ce inseamna asta, mai putin sudura) port o pereche de manusi din material textile. Va feresc de taieturi, intepaturi etc. Manusi de sudura. Manusi speciale, lungi, foarte practice si mai ales protectoare cu mainile. Nu neglijati niciodata protectia voastra, sanatatea este mult mai importanta decat pasiunea.
-   Aparatul de sudura. Nu am cine stie ce scula, este un Einhell, dar am invatat sa-I cunosc limitele, performantele, nazurile etc. O sa constatati ca se poate si cu scule nu extraordinar de performante sa va satisfaceti pasiunea. Sigur vorbim de “hobby” nu de “profy”.
-   Elemente de tensionare. Sunt dispositive improvizate de mine, pentru fixarea unor elemente de table atunci cand masor, tai, sudez. Deoarece lucrez singur este ca si cum as avea “o a treia mana” care sa ma ajute. Nu radeti este nevoie permanent de un mic ajutor.
-   Magneti de prindere. Nu am magneti profesionali de pozitionare a pieselor conjugate ci doar unii de la niste difuzoare scoase din uz. Isi fac treba bine.

Offline pater rafail

  • Trabantist PROFI
  • ******
  • Mesaje postate: 2 308
  • 0760 601 838
Re: Reguli generale tinichigerie / sudura auto
« Răspuns #1 : Iunie 13, 2015, 05:17:00 pm »
   mi-a placut! captivant, as putea chiar adauga! nu-s eu in postura de a ma apuca prea curand de DIY de de-astea, dar, cand o veni vremea, el e omu' potrivit de intrebat si cerut sfaturi! treaba adevarata, constiincioasa si consecventa! like! :)

Offline andreiandrei53

  • Trabantist Veteran
  • *****
  • Mesaje postate: 531
Re: Reguli generale tinichigerie / sudura auto
« Răspuns #2 : Iunie 15, 2015, 10:10:15 am »
da, intradevar, captivant! astept si poze cu sculele descrise mai sus - in masura in care se poate normal.

Multumesc!
Andrei

Offline rp_andor

  • Trabantist Incepator
  • *
  • Mesaje postate: 46
Re: Reguli generale tinichigerie / sudura auto
« Răspuns #3 : Iunie 16, 2015, 09:31:48 pm »
-   In cazul in care restaurarea este o pasiune, nu incepeti sa lucrati  cand sunteti nervosi (sau cand, din varii motive va enervati pe parcurs), pentru ca placerea lucrarii si a realizarilor obtinute se pierde in totalitate.

vorba asta merita inramata!  :occasion14:
Barkas B1000 1988 verde mat

Offline Bujie

  • Trabantist
  • ***
  • Mesaje postate: 171
Re: Reguli generale tinichigerie / sudura auto
« Răspuns #4 : Iunie 17, 2015, 08:33:19 am »
Asa dupa cum am spus, nu am numai scule dedicate. Uneori (nu foarte des), deoarece nu lucrez ca activitate permanenta si astfel timpul nu ma preseaza extrem de tare, le simt lipsa. Am invatat, si asta imi pare a fi important, sa utilizez cat mai bine pe cele pe care le am. Prezint mai jos cateva din sculele de mana :


Pentru clarificare fac precizarea ca burghiul prezentat este scula pentru gaurit puncte de sudura, faca a distruge tabla de baza. Totodata precizez faptul ca aceea chinga cu clichet de strangere este foarte utila la alinierea diverselor piese conjugate si mentinerea lor astfel, in vederea sudarii (de ex. la aceasta lucrare am folosit-o la mentinerea fixa a pragurilor, in vederea sudarii).
Pentru orice (eventuale) explicatii, intrebati.
Urmeaza sa mai fac precizari referitoare la particularitati de lucru la tinichigerie si sudura.
Numai de bine.

Offline Gusteru

  • TRABANT 1.1 / 1990
  • Administrator
  • Trabantist PROFI
  • *****
  • Mesaje postate: 7 352
  • TM 90 DDR by IFA mobile DDR
    • Trabant Club Romania
Re: Reguli generale tinichigerie / sudura auto
« Răspuns #5 : August 23, 2015, 01:01:05 pm »
FOARTE UTIL ! Multumim si asteptam in continuare sfaturi ,exemple ... asa DA , asa NU.
=== ADMINISTRATOR SITE ===
TEL +(4) 0740 485 474 (ORANGE)
Email   george.gusteritan @ gmail.com
YM       TrabyRo (DOAR pt mess)
SKYPE  gusteritan.george
FaceBook www.facebook.com/gusteritan

Offline sika cvmu

  • Trabantist Senior
  • ****
  • Mesaje postate: 394
Re: Reguli generale tinichigerie / sudura auto
« Răspuns #6 : Noiembrie 23, 2018, 01:26:38 pm »
Foarte util si pe-ntelesul tuturor! 👍

Offline Bujie

  • Trabantist
  • ***
  • Mesaje postate: 171
Re: Reguli generale tinichigerie / sudura auto
« Răspuns #7 : Noiembrie 23, 2018, 06:30:21 pm »
Multumesc. Urmeaza ca, in masura timpului disponibil, sa prezint modul in care am realizat incarcarea cu cositor. Este o metoda veche si nu la fel de usoara ca si aducerea la nicel a deformatiilor din tabla cu ajutorul chitului poliesteric.